Legenda Oltului si a Muresului

Cele doua mari rauri de la noi au intrat in constiinta publica prin una dintre cele mai frumoase legende

In vremurile de demult, cand se nascoceau povestile fermecatoare, pe varful unui munte din Carpatii Rasariteni se vedea o cetate cu doua turnuri. Craiul si craiasa aveau doi fii gemeni, care semanau ca doua picaturi de apa.

Feciorii erau asemanatori la infatisare, dar aveau firi cu totul diferite. Una-doua se luau la cearta si se bateau pana la sange, de rai ce erau. Asa-i lasase Dumnezeu!

Cand crescusera mari, craiul iesi din cetate cu oastea si se duse la razboi, de unde n-a mai venit. Craiasa a trimis calareti spre toate zarile, in cauterea sotului ei, dar solii nu l-au gasit pe stapan nicaieri. Murise craiul departe, intr-o batalie sangeroasa. Dar craiasa nu stia taina asta.

"Ce-am sa ma fac eu cu feciorii mei naravasi?" se framanta craiasa, "se tot bat fara incetare. Le-am facut doua turnuri separate doar sa-i vad impacati. In turnul de miazanoapte locuieste Mures, iar in turnul de miazazi sta Olt", ca asa ii chema pe cei doi feciori. "Uite, au ajuns buni de insuratoare, si tot nu se inteleg."

-Frate Oltule, zise intr-o zi Muresul care era mai cumpatat, mama plange intruna dupa tata, ce facem?
-Eu zic, frate Mures, sa lasam ciondaneala si sa plecam in cautarea tatei. Poate e undeva intr-o temnita si are nevoie de ajutorul nostru ca sa-l eliberam. Oltul si Muresul s-au dus la mama lor si i-au vorbit de hotararea lor de a-si cauta tatal. Auzind ce spun, mama lor a varsat lacrimi de durere, dar si de fericire. De fericire pentru ca feciorii ei erau vrednici si se intelegeau, si de durere pentru ca se despartea de ei si-i era frica sa nu-i piarda.

-Bine baietii mei! se indupleca pana la urma craiasa. Plecati in cautarea tatalui vostru! Muresule, si tu Oltule, va sfatuiesc sa stati mereu impreuna, precum caii la trasura, si nedezlipiti unul de altul si sa va aveti bine!

Si au plecat printii. Dar de indata ce au iesit din cetate, au pornit sa se certe pe ce cale sa apuce. Caci, cum v-am zis, erau diferiti la fire si la ganduri.
-Sa plecam spre miazanoapte! a propus Muresul.
-Ba nu! S-o luam spre miazazi! a racnit Oltul.
Si, ca in copilarie, au inceput sa-si care la pumni cu nemiluita.
Pana la urma, n-au ascultat sfatul mamei si-au vorbit astfel:
-Eu am crescut in turnul de miazanoapte si plec indata intr-acolo! zise Muresul.
-Iar eu am crescut in turnul de miazazi si plec intr-acolo! tipa Oltul.
Deci s-au despartit si au plecat fiecare pe drumul lui. Muresul cel intunecat la fire a pornit-o spre nord, iar Oltul cel iute din fire s-a repezit bolborosind spre sud.

Dupa o vreme, pe Mures l-a razbit dorul dupa fratele sau:
-Ne ciondanim noi, si-a zis Muresul, dar tinem unul la altul. Mama ne-a rugat sa nu ne despartim. Ce-ar fi sa ma intorc din drum si sa-l caut pe fratele Olt?
Pe o vale, Muresul a vrut sa se intoarca spre miazazi, dar nu l-a mai gasit pe Olt, apoi s-a ratacit si-a luat-o spre apus, prin campii asa de frumoase, incat si-a uitat fratele geaman.
Si Oltul dupa un timp de mers singur s-a gandit la fratele sau si a pornit dintr-o data catre nord sa-l caute. Dar negasindu-l, facu cale intoarsa si trecu muntii spre campie.

In cetatea de scaun, craiasa primi vesti de la solii ei:
- Chiar de la poarta, marita craiasa, Olt si Mures s-au certat si s-au despartit, incalcand porunca mariei tale!
Suparata, craiasa a alergat sa-si intoarca feciorii din drum, dar nu i-a mai putut ajunge deoarece fugeau strasnic, numai ca in parti diferite. S-a pornit sa planga navalnic, curgand izvoare din ochii ei si rugandu-se:
-Doamne, te rog sa calauzesti pasii feciorilor mei! L-am pierdut pe crai, fa Doamne orice, numai sa nu piara niciodata baietii mei nastrusnici.

Dumnezeu a ascultat ruga craiesei si pe data a hotarat sa-i prefaca in rauri nemuritoare. Si rauri au ramas pana astazi, pastrandu-si numele: MURESUL si OLTUL.