Muntii Tarcului- Pentru Muntii Tarcului este caracteristica prezenta circurilor glaciare. De aici pornesc Valea Pietrei si Valea Peceneaga, iar în partea superioara a masivului avem câteva caldari glaciare foarte interesante, ca Groapa Caleanului, Caldarea Suculetului, Caldarea Izvorului si Caldarea Mutatoare. Toate acestea formeaza niste zone închise cu un specific de flora, fauna si chiar mici diferente climaterice.
Lacul Poiana Marului- este o locatie potrivita pentru plaja, înot si sporturi acvatice sau plimbari cu barca.
De asemenea, este foarte cautat de împatimitii de pescuit care pot prinde numeroase specii de pesti: caras, pastrav, clean, oblete.
Schitul Poiana Marului- aceasta manastire a luat fiinta la initiativa preotului paroh Dorel Fercea si a credinciosilor din parohia Maru înainte de Revolutia din 1989. Lucrarile începute au fost sistate datorita opozitiei regimului comunist însa odata cu reînfiintarea Episcopiei în anul 1994 cu binecuvântarea vrednicului Episcop Emilian Birdas al Caransebesului s-au reluat lucrarile de ctitorire care s-au întrerupt la scurt timp din lipsa de fonduri. Reluarea construirii asezamântului monahal a reînceput în anul 2000 când cu binecuvântarea Parintelui Episcop Laurentiu al Caransebesului s-au demarat lucrarile de ridicare a bisericii manastiresti, finalizate doi ani mai târziu.
Servicii
- Meniu vegetarian
- Bucatarie locala tipica
- Sauna/Baie turceasca
- Piscina incalzita
- Rezervatie naturala
- Situri istorice si artistice
- Biserici si manastiri
- Pescuit
- Tenis
- Schi